Mire & Mireasă:
Periclie Luci & Orsi

Locaţie:
Restaurant Alesia – Corunca, jud. Mureş

Ce au avut de spus:

Suntem cu foştii noştri miri, Luci şi Orsi, cu greu, cu vai, cu hui, ne-au bătut la cap că vor să ne dea un feed-back video. După 5 luni după nunta lor ne întâlnim şi câteva cuvinte dacă aveţi de transmis sau cu evenimentul vostru sau ce recomandaţi viitorilor miri.

În primul rând salutare, şi într-adevar după lungi dezbateri am reuşit şi ne-am întâlnit pentru a ne spune şi noi părerea despre cum a ieşit evenimentul, bineînţeles pe partea de muzică, şi nu doar, ci şi fum şi lumini, pentru că am optat pentru pachetul fum greu şi lumini. Am vrut să fie ceva mai mult decât banalele artificii cel putin la dansul mirilor, care apropo le avem fiecare dintre noi pe tortul de aniversare. De asta zic, nouă ni se părea puţin banal doar artificiile, şi astfel am optat şi pe partea de fum greu şi jocuri de lumini. Am făcut lucrul acesta mai ales că evenimentul a fost de noapte, şi fiind în proporţie de 80% evenimentul noaptea absolut că a fost cu totul şi cu totul altceva. La ei pe site mai mult ca sigur că încă se poate vedea şi filmuleţul realizat de Tibi din timpul evenimentului, din interior şi din afară, şi atunci puteţi să vă daţi seama şi voi cam cum a fost sonorizarea şi efectul fumului.

Nu am avut nici noi şi nici invitaţii noştri nici o obiecţie vis-a-vis de muzică, asta nu face decât să ne bucure pe noi pentru ca a fost un eveniment reuşit din acest punct de vedere şi bineînţeles şi în avantajul lor … şi în avantajul vostru ca să aveţi o nuntă reuşită, şi sigur mai ales în avantajul celor care vor veni pentru că toate feed-back-urile astea care se adună de la foştii miri nu sunt decât în avantajul viitorilor miri.

Ce pot eu şi Orsi să vă spunem, faptul că am avut o nunta mixtă, şi bineînţeles că toţi am avut sau vom avea înainte de eveniment câteva emoţii că oare cum o să fie cu nunta. Noi ne-am întâlnit de câteva ori cu Tibi, am discutat, am văzut cam care ar fi proporţia dintre invitaţi şi ne-a liniştit şi ne-a spus că trebuie să iasă bine, să fim pozitivi, asta pentru căa nu are ce sa nu fie OK! După eveniment când am tras linie şi am discutat şi ne-au felicitat invitaţii şi ne-au spus că s-au simtit extraordinar şi muzica la cel mai înalt nivel, şi asta nu ne-a făcut decât să ne bucure că am facut alegerea OK! Şi nu am regretat nimic.

Mulţumim că am putut să fim părtaş la evenimentul vostru … şi şi noi vă mulţumim, să ne întâlnim cu bine şi eventual câteva cuvinte pentru viitori miri, sau numai pentru ei ai vorbit acuma?

Puţin pentru tine, pentru ca noi ne-am mai întâlnit la una sau două nunţi, nu mai reţin exact, la un suc şi mi-a cerut câteva pareri despre cum au decurs (ssst… nu aflaţi tot acum înainte, veţi vedea şi voi după nunta voastră) lucrurile şi bineînţeles cam ce mai poate pune în plus ş.a.m.d. Eu am venit cu câteva sugestii şi spre mirarea mea am regăsit pe siteul celor de la PlusAudio una sau doua lucruri din cele pe care le-am propus ceea ce nu face decât să vedeţi că e un tip deschis la orice. Deci clar, nu aveţi ce pierde.

Mulţumesc, vă doresc în continuare Casă de Piatră, multă fericire … să dea D-zeu să ne întâlnim şi la noi la botez şi la voi la nunta şi bineînţeles fumul şi luminile fac mult!

V-am pupat! .. ne vedem!

Vezi ce au spus şi alţii ...