Am avut o nuntă extrem de frumoasă, toată lumea s-a simţit extraordinar şi s-a dansat cum nici nu credeam. Băieţii simt sala şi muzica a fost absolut perfectă. Avem o mulţime de poze în care prietenii noştrii sunt cu gura până dincolo de urechi.

Am primit o mulţime de felicitări şi avem invitaţi din alte oraşe care vor să-i importe 🙂 Datorită vouă am avut nunta de vis care ne-o doream. În afara de asta am primit de la Tibi o mulţime de sfaturi care ne-au ajutat enorm atât atunci cât şi cu pregătirile de inainte. Mulţumim din suflet pentru tot ce ne-aţi oferit!

Sprînceanu Diana & Gabriel – Peştişorul de Aur Laguna
Diana & Gabriel

Despre Tibi nu ştiam foarte multe, soţul meu îl văzuse lucrând la câteva nunţi împreună … aşa că am mers pe mâna lui şi bine am făcut 🙂 La nunta noastră, Tibi, ca DJ a reuşit prin muzică să creeze atmosfera care pe noi ne reprezintă cel mai bine: am fost toată seara dinamici, veseli … super happy şi in „love” 🙂

Din punctul nostru de vedere eşti un adevărat profesionist şi îţi mulţumim încă o dată pentru tot ce ai făcut la fericitul nostru eveniment. Ca om, Tibi este un tip foarte serios la prima vedere (prea profi uneori 🙂 ), însă discutând cu el poţi observa cum „se transformă” într-o persoană cu mult simţ al umorului … într-un prieten cu care poţi discuta şi care îţi poate oferi sfaturi preţioase pentru nunta ta şi nu numai.

Cu siguranţă te vom aştepta şi la alte evenimente din viaţa noastră! Mulţumim mult de tot!

Roşca Alina & Ovidiu – Restaurant Atrium Ungheni
Ovidiu & Alina

În septembrie am avut parte de o nuntă croită exact pe gustul nostru, în mare parte şi datorită colaboratorilor minunaţi cu care am lucrat. Unul dintre ei e Tibi Pál, responsabil cu motorul distracţiei: muzica.

O întâlnire „live”, câteva rânduri pe chat şi un Skype au fost suficiente pentru a stabili toate detaliile înainte de ziua Z. Tibi a fost de la început deschis, întelegator şi flexibil şi, cel mai important, a înteles repede ce vrem şi, mai ales, ce nu vrem să auzim. Setup-ul de sunet a ieşit foarte bine, iar luminile instalate nu au făcut decât să completeze arhitectura bogată a sălii.

Am convenit că-i lăsăm mână liberă la selecţia pieselor şi succesiunea momentelor, singurele noastre doleanţe fiind mai degrabă legate de genuri muzicale. Trebuiau impăcaţi „tinerii” şi „bătrânii” cu gusturile rock şi heavy ale mirilor, ceea ce Tibi a reuşit cu brio. Lumea s-a simţit excelent până la final şi ringul de dans a fost tot timpul ocupat.

Dacă vreţi o nuntă din categoria „aşa trebuie”, dacă-i musai să ţopăiţi ca pinguinii sau să sorbiţi ciorba pe ritmuri special alese, dacă nu vreţi să vă auziţi cu vecinul de la masă şi dacă ţineţi morţiş să vă ţiuie urechile vreo 3 zile după eveniment, dacă vreţi proiecţii cu inimioare sau semafor colorat ca-n anii 90, atunci NU luaţi legătura cu Tibi! Restul, sunaţi cu încredere.

Drăgan Mihai & Mădălina – Castel Haller, Ogra
Mihai & Mădălina

În momentul în care începi planificarea nunţii, una dintre cele mai importante alegeri este muzica, deoarece de acest lucru va depinde atmosfera de la petrecere. Înainte de a decide pentru ce optăm aveam îndoieli vizavi de DJ. Ne-am întâlnit cu Tibi şi am decis să colaborăm. În momentul de faţă pot afirma că a fost o decizie extraordinară.

Am avut parte de o atmosferă extraordinară la nuntă, cu invitaţi dansând de la primul minut până la sfârşit. Mulţumim enorm Pál Tibi şi sperăm din suflet că vei lumina petrecerea multor tineri dornici de muzică de calitate la nunta lor, mixat de un DJ fenomenal.

Stelescu Péter & Timea – Restaurant Darina
Péter & Timea

În primul rând vrem să-i mulțumim din suflet lui Tibi serviciul impecabil pe care a prestat împreună cu echipa lui. Am vrut să organizăm o nuntă de calitate, iar prin contribuția echipei DJ Mureș, am și reușit acest lucru.

Experiența noastră în detalii:

Am auzit multe lucruri despre DJMures.ro Veștile bune se răspândesc repede, dacă reușești să oferi servicii de calitate. Datorită faptului că trăim în străinătate, am avut puține emoții în legătură cu gestionarea comunicației, dar din fericire nu s-a pus deloc această problemă. Am luat legătura cu Tibi aproximativ cu 6 luni înainte de nuntă, iar după o conversație de 20 de minute am primit repede răspunsurile pe care le căutam. Am stabilit data întâlnirii și vrem să accentuăm cât de important este o întâlnire personală pentru stabilirea detaliilor.

După întâlnire totul s-a decurs lin și până în ziua nunții n-am avut alte responsabilități decât să confirmăm faptul că totul decurge conform planului. La nuntă am avut și muzică live, dar echipa de DJ s-a adaptat perfect și au fost întotdeauna la înălțimea situației. Băieții au făcut o petrecere extraordinară. Vă recomandăm serviciile lor cu încredere.

UN MIC SFAT: Puneți-vă de acord în privința stilului și genului de muzică, dar nu vă amestecați în crearea playlist-ului. Nu trebuie să fii profesionist ca să rulezi un playlist de pe un laptop. N-o să regretați, fiindcă în acest fel se va observa calitatea și petrecerea va fi garantată.

Szakacs Szilard & Szende – Cortul Apollo RAB Benta
Szilárd & Szende

Ne-am simţit foarte bine, a fost un moment de neuitat, ca în „poveşti”. Încă o dată îţi mulţumesc pentru tot şi felicit PLUSAUDIO (The BEST). Ştiam că va fi foarte bine, am presimţit din prima când te-am căutat şi am dat de tine. Şi mie şi şi la Cristi ne-a plăcut imaginea ta, spiritul tău de om calculat, calm şi la subiect.

Am dansat toată nunta şi parcă mai vroiam până dimineaţă :-). Vom avea o amintire frumoasă datorită ţie. Ştii să intri în sufletul şi gândirea omului, pentru TOATE ASTEA: BRAVO BRAVO BRAVO! Şi sper să mergem la nunţi şi să te întâlnim pe tine.

Budnar Cristian & Monica – Hotel Darina Bega
Cristian & Monica

Ne face mare plăcere şi îl recomandăm cu toata încrederea pe Tiberiu Pal ca şi DJ pentru nuntă. Am ales să colaborăm cu Tibi bazat întâi pe informaţiile extrem de utile de pe website, iar apoi bazat pe profesionalismul demonstrat pe parcursul a câtorva discuţii via Skype (locuim în afara ţării). Am fost de la bun început impresionaţi de flexibilitatea, dedicaţia şi respectul lui Tibi faţă de munca lui: profesionist desăvârşit, a verificat în prealabil locaţia, s-a interesat de structura nunţii şi tipul invitaţilor, a fost spontan şi a ştiut să aleagă muzica potrivită momentului.

Pe tot parcursul petrecerii ne-am simţit cu toţii minunat (inclusiv Tibi 🙂 ), am dansat, am povestit şi din nou am dansat! Tibi a reuşit să creeze o armonie deosebită între muzica potrivit aleasă şi atmosfera petrecerii. Pentru toate acestea, Tibi, noi îţi mulţumim frumos!

PS: pentru poze de la eveniment accesaţi >>>click aici<<< al fotografului de la eveniment, Adrian Morar

Schmid Marc & Diana – Hanul Dracula Sighişoara
Marc & Diana

Din punctul meu de vedere, pentru a avea o nunta reuşită trebuie mâncare bună, băutură bună şi mai ales muzică bună. Spre fericirea noastră la partea de muzică am dat lovitura cu ajutorul echipei PlusAudio. Profesionalismul de care au dat dovadă de la început până la sfârşitul evenimentului şi experienţa dobândită în timp şi-au spus cuvântul la nunta noastră care a avut loc. Am primit multe laude de la invitaţii noştri pentru muzica bună ce i-a încântat pe tot parcursul nunţii. Vă mulţumim PlusAudio pentru serviciile voastre şi toate recomandările din partea noastră!

Epure Mircea Nelinio & Alina – Restaurant Privo Mureş
Mircea Nelinio & Alina

Pe scurt: super echipă, super DJ, super petrecere. Muzica a fost de nota 10, pe gustul tuturor. Ne-am simţit foarte bine şi atmosfera a fost plăcută. Recomandăm tuturor cu mare drag să apeleze la serviciile lui Tibi. Îţi mulţumim din suflet!

Ghinescu Radu & Odette – Restaurant Marion Reghin
Radu & Odette

Am avut o nuntă minunată şi un DJ deosebit. Muzica a ţinut plin ringul de dans până la final. Mulţumim din suflet Tibi pentru atmosfera pe care ai creat-o în cea mai importantă zi din viaţa noastră, atât ca DJ cât şi ca staroste.

PS: după câteva luni: „Până acuma la fiecare nuntă la care mergem cu Ioana …. căutam un staroste ca şi tine sau măcar aproape de tine da nici 15% nu se apropie de tine …”

Fodor George & Ioana – Restaurant Pescăruş Week-End
George & Ioana

Iubesc profesionalismul şi să ofer servicii de DJ / sonorizare de o calitate superioară. Nu îmi place să mă laud, însă clienţii mei au fost extrem de mulţumiţi de serviciile de DJ prestate de mine, dovada este lista lungă de referinţe şi aprecieri din partea acestora. Este foarte îmbucurător să vezi că serviciile tale de DJ sunt apreciate şi că poţi aduce zâmbete de mulţumire pe feţele participanţilor de la fiecare eveniment.

Orice persoană doreşte ca evenimentele importante din viaţa sa, să fie unice şi memorabile, de acea îmi place să ofer serviciile de DJ / sonorizare în funcţie de tematica evenimentului dar şi de personalitatea participanţilor. Ca DJ nu oferi doar nişte servicii ci te apropii de oameni, comunici cu ei şi încerci să le pui la dispoziţia lor tot ce este mai bun. În acest mod creezi inevitabil legături şi te apropii de sufletul clienţilor tăi.

În cadrul nunţilor, îmi place să creez o atmosferă de poveste pentru ca mirii să se simtă cu adevărat speciali pe ringul de dans. Sunt foarte mulţumit şi mă simt împlinit în momentul în care văd că invitaţii de la petreceri, nunţi, botezuri şi de la alte evenimente sunt mişcaţi în paşi de dans energici de acordurile muzicii oferită de mine. Este foarte îmbucurător atunci când participanţii la evenimentele la care particip sunt încântaţi de atmosfera şi ambianţa muzicală creată şi expresia de pe feţele lor este una de o fericire radiantă.

Mulţi dintre clienţii mei au fost surprinşi de pasiunea ce o pun în realizarea servicilor de DJ. Însă, pentru mine să fi DJ, nu este doar un job ci o artă. O artă prin intermediul căreia faci ca inimile oamenilor să fie mişcate de acordurile sublime ale muzicii.

Însă cuvintele mele sunt acum de prisos deoarece rezultatele servicilor prestate spun totul despre mine.

Referinţele şi aprecierile clienţilor mei sunt o carte de vizită, ele vorbesc despre profesionalismul şi calitatile mele ca DJ.